luni, 10 mai 2010

Film: Sete

Cine nu a auzit de Park Chan-wook poate a auzit de filmul Oldboy. Cine nu a auzit nici de Oldboy, poate ar trebui sa auda (sau sa vada). Am fost mai mult din curiozitate la ultimul sau film, "Bakjwi" (in traducere "Sete").

Nu toata lumea e pasionata de filme - sa le numesc asa - ciudate, bizare, misterioase, cum ar fi Antichrist, Mulholland Dr., Let the right one in sau chiar The Holy Mountain (despre care as vrea sa scriu ceva intr-o zi).
Bakjwi intra in aceasta categorie, chiar daca subiectul e mai clar, fara prea multe simboluri. Filmul e de fapt o adaptare dupa romanul Therese Raquin al lui Emile Zola, la care Park a dat o alta culoare personajelor, transformand-o si intr-o poveste cu vampiri.

Nu am sa fac acum un efort sa imi amintesc sau sa caut numele personajelor. Povestea incepe cu un preot care practica si un fel de medicina, inclusiv resuscitari. Prea fericitul (e cam trist in film totusi) e trimis sa fie cobai pentru testarea unui antidot impotriva unei boli mortale. Din 500 de oameni infectati, el e singurul care supravietuieste, devenind un fel de Jesus vindecator pentru credinciosi.

Afla apoi ca trebuie sa hraneasca intr-un fel boala ca sa nu iasa la suprafata, sub forma unor bube scarboase pe piele. Si cu ce sa se hraneasca un vampir decat cu sange. Si nu oricum, ci scurgand cu furtunul de la un pacient in coma.

N-am chef sa povestesc prea in detaliu. Devine mai interesant dupa ce se indragosteste de o fata, o face vampiroaica, si incep sa faca pozne.

Sete e destul de diferit de filmele cu vampiri cu care ne-am obisnuit. Exista si un umor negru, morbid, care imi place la nebunie. Poate am mai vazut filme care aduna la un loc elemente ca religie, sange si sex dar aici sunt combinate altfel de Park. Cu pasiuni mai mult sau mai putin umane, cu comportamente brutale, primitive dar si cu dragoste, compasiune, umilinta, resemnare.

Dintre lucrurile care mi-au placut cel mai mult voi enumera cateva. Scenele cu sange si carne sunt nu numai din punct de vedere grafic deosebite, dar si acustic. Se exagereaza putin sunetul carnii rupte sau suptul sangelui dar creeaza senzatii. Sexul are atat ceva erotic si seducator, cat si ceva brutal si umilitor. Un alt lucru pe care mereu il apreciez e grija cu care sunt filmate unele cadre cu o singura camera. Imi aminteste mereu de Elephant (Gus van Sant).

Un alt lucru care mi-a placut a fost ca din sala unde am vazut filmul, ieseau pe rand oamenii inca din prima jumatate de ora. Cred ca ar trebui facute cinematografe speciale pentru filme care reprezina arta cinematografica....da stiu, ar da faliment.

Deci, daca va plac filmele freaky, mergeti la Thirst aka Bakjwi aaka Sete.
Enjoy!

joi, 6 mai 2010

Creativitabilitate

Cum se face ca ma simt creativ intr-o zi, iar in ziua urmatoare am..."uitat" sentimentul. Exista anumite lucruri care ne inspira, care ne deschid apetitul creativ? Multi dintre noi cred ca stiu care sunt acei factori. De fapt, eu sunt convins ca cele mai valoroase momente creative sunt spontane, nu stii ce anume te-a "lovit" deodata in creier. E ca o scanteie, de undeva...ca si cand era acolo dinainte.

Ma uit cu suprindere la usurinta cu care un copil de 5-6 ani poate asterne pe o bucata de hartie sau poate chiar exprima in cuvintele lui, o lume colorata, vie in imaginatia lui. Un copil da viata unor jucarii, iar in mintea lui totul e mai real decat o piesa de teatru cu cei mai buni actori.

Pentru ce sunt create scolile? Pentru a imbunatati aceasta capacitate a micilor artisti? Nu! De ce nu? In momentul in care un copil greseste, improvizeaza fara frica, pentru ca imaginatia lui ii ofera o multitudine de posibilitati. Exact cum lucreaza un artist.

Cu cat copilul este obligat sa invete mai multe lucruri care nu il impresioneaza, cu atat se indeparteaza mai mult de acea lume colorata plina de inspiratie. De ce nu exista scoli care sa observe interesele copiilor de la cele mai mici varste? Scolile devin din ce in ca mai stricte in privinta greselilor. Nu ai voie sa gresesti. Inveti sa iti fie frica sa gresesti, astfel evitand mereu ce e mai greu uneori.

Nu spun ca trebuie sa nu-i mai invatam sa citeasca sau sa scrie, sau matematica. Dar in afara cunostintelor de baza din Limba Romana sau Matematica, cu care oricum raman majoritatea, scolile noastre imping cunostinte avansate din fiecare stiinta in parte, le forteaza. Niciodata un copil nu are de ales, decat atunci cand termina aceasta scoala primara, pierde orice culoare, orice placere de a crea, reuseste sa acumuleze cate putin din fiecare domeniu care i-a fost bagat pe gat, e dezorientat, si de multe ori alege un anumit drum, fiind influentat tot de societate.

Nu dau vina pe parinti. Nu dau vina pe orasul, tara in care am crescut. Pe cine as putea sa dau vina totusi? Pe mine? Nu cred...

"Toti copiii se nasc artisti. Problema este a ramane artisti pe masura ce crestem"
Picasso

joi, 15 aprilie 2010

Durere de dinti

Nu stiu ce anume sau de ce imi vine acum sa scriu deodata despre senzatia care ma afecteaza destul de mult as putea spune, fizic, psihic, comportamental...everything. Se spune ca este una dintre cele mai groaznice dureri fizice pe care le poate avea un om.

Da, sunt incapatanat si refuz sa ma duc la dentist. Nu, nu e pentru ca mi-e frica de imaginea mitica horror a dentistului. Nici pentru ca as avea ceva cu doctorii, desi...

Dupa 3 nopti nedormite, antibiotice, nurofenuri, aulinuri si altele, incep sa ma obisnuiesc cu durerea. E greu sa inlatur efectul puternic pe care il are asupra comportamentului meu sau starii de spirit. Totusi, desi suna un pic masochist, sunt fascinat de puterea acestei senzatii. Indraznesc sa o compar cu o compozitie muzicala care e in stare sa schimbe starea unui om pe intreaga durata a unei zile.

Ma enervez mult mai usor, nu am chef de nimic, nici de munca, nici de glume, nici de muzica, lectura, sex... Oh Doamne! Totusi cand stau sa o contemplez...e minunata, e groaznica, dar e minunata...

marți, 12 ianuarie 2010

M-am saturat...

M-am saturat de ipocriti, nu-i mai support. De tineri care au impresia ca sunt vazuti ca fiind ceea ce vor sa para, cand ei sunt de fapt niste mascarici. De teribilisti care ajung la o varsta cand desi sunt in stare sa faca ceva , isi pierd vremea cu tot felul de mizerii, iar apoi se plang ca nu au nici un fel de posibilitati. De parinti (nu ai mei, ai mei sunt the best!) care nu realizeaza ca generatia de astazi traieste o viata complet diferita si refuza sa recunoasca ca un tanar e in stare sa ii depaseasca in ceea ce priveste judecata acestor vremuri. De copiii acestor parinti, care ajung la o varsta in care sunt in stare sa gandeasca, sa ia decizii, sa indrazneasca sa faca acel pas pe cont propriu, in schimb aleg sa gaseasca tot felul de scuze pentru a mai pierde aiurea, AIUREA, DEGEABA, cativa ani din viata.

M-am saturat de ignoranti de tot felul. De cei care prefera sa inchida ochii cand se intampla ceva important din care ar putea avea si ei de castigat daca si-ar pune un pic mintea la contributie. De cei care daca aud o discutie aprinsa, chiar pasionata, din domeniul stiintei (despre ceva ce habar nu au), intorc capul cu o figura superioara imputzita de-a dreptul, cu sprancenele ridicate, cu ochii intredeschisi si cu gura strambata. De cei care in momentul in care aduci un argument inteligent, in loc sa asculte si sa invete ceva, aleg sa te faca sa te simti prost in fata unei multimi de idioti. De cei care se feresc sa discute despre subiecte esentiale, care modeleaza comportamentul uman, cum ar fi religia, sexul, frica, crima, moartea etc.
M-am saturat de oameni care judeca fara sa cunoasca. De “experti” care iti critica serviciul, studiile, gusturile de cultura, arta. M-am saturat de stereotipii, fixatii, prejudecati, superstitii. De cei care aleg sa creada sfatul unui conspirationist fara studii, decat al unui specialist in domeniul respectiv. M-am saturat de crestinii care se cred atotstiutori, cand ei nu isi pot explica singuri de ce cred ceea ce cred. La fel, m-am saturat sa ma contrazic cu crestini care stiu mai putin despre crestinism decat mine si totusi au tupeul sa imi spuna ca eu nu inteleg. Pe de alta parte, m-am saturat de acei rockeri adolescenti atei care se cred satanisti fara sa isi dea seama cat de idioata e aceasta combinatie. Sau de cei care folosesc prea des, pana dau in penibil, cuvinte ca “moarte” sau “satan”.
In final...m-am saturat de vremea naspa de afara...

luni, 4 ianuarie 2010

Recviem pentru arta

Chiar daca e primul articol, am sa sar peste introducerea in legatura cu motivul deschiderii acestui blog.

Am incercat acum cateva zile sa caut o definitie a cuvantului Arta. Ce spune DEX-ul mi se pare cam dubios: "Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific".

In primul rand, arta nu cred ca are un scop bine definit, altfel nu ar fi Arta. Alte definitii o dau in sus si in jos cu imagini expresive, valori estetice si abstractionism. Nu spun ca as avea eu o definitie mai buna, dar nu vad nimic in aceste cuvinte care sa imi contureze ideea de arta.

Si totusi arta exista, o vedem, o auzim, mai ales o simtim. O idee, un concept, un sentiment... asa cum e dragostea, frumosul sau chiar frica. Intra oare in aceeasi categorie cu acesti termeni, sau arta ii cuprinde pe toti? Frumos, urat, scarbos, brutal, teroare - totul e arta, totul in afara de natural. Dar si naturalul poate fi arta, in context religios. Spunea cineva, imi scapa acum numele: "Arta e natura omului, iar Natura e arta lui Dumnezeu".

Dar unde voiam de fapt sa ajung e la elementul uman care s-ar numi Simtul artei. Daca un om nu are acest simt, atunci arta nu mai exista in perspectiva lui, care chiar daca e doar a lui, ramane o realitate valabil
a.

Asadar, putem spune ca arta nu e un adevar absolut, ci depinde de simtul si perspectiva fiecaruia. Acum daca ma intorc si mai citesc o data definitia din DEX, chiar nu mai are sens.

Sa revin la simtul artei. Ma intreb daca e ceva innascut sau dobandit. Ajung si la cel care m-a inspirat sa scriu acest articol - maestrul Mozart. Daca la varsta de 5 ani acest prodigy (in romana suna aiurea) compunea deja piese pentru pian, putem spune ca avea un talent innascut? Asta in conditiile in care tatal sau era un violonist si profesor de muzica pasionat... Greu de spus.
Luand contact cu cei care nu au simtul artei, puteti sa dati chiar si peste multi care au impresia falsa ca il
au.

De exemplu, sa ramanem la muzica - asculti sa zicem "Moonlight Sonata" a lui Beethoven sau unul din Concerto-urile pentru pian ale lui Mozart (recomand 23 - Adagio). Daca dupa primele 2 minute nu simti nimic decat ca ti-a trecut prin minte imaginea unui pian sau nici macar atat, atunci nu cred ca ai simtul muzicii.

Sau, un exemplu mai contemporan - daca vezi un film ca "The Elephant man" din 1980 si tot ce ti-a ramas clar in minte e imaginea in alb-negru a unui nenorocit de om hidos - nimic despre alte personaje sau despre mesajul filmului, atunci nu cred ca ai simtul artei cinematografice. Cred ca ar fi valabil si cu alte filme de David Lynch, care pentru multi oameni nu au absolut nici un sens... nu e de mirare.

Ce am zis mai inainte nu sunt reguli stricte, sunt pareri personale. Totusi ce ne facem cu cei care cred ca au au ureche muzicala dar falseaza ingrozitor daca incearca sa cante doua note. Sau cei care cred ca daca le-a iesit o poza frumos, stiu ce inseamna arta fotografica. Sau cei care merg la teatru, la opera, la expozitii de pictura, fara sa inteleaga mare lucru dar pretind ca merg de dragul artei.

Acum putin timp am avut neplacerea de a calatori in acelasi mijloc de transport cu un tip care canta la chitara(desi nu prea merita sa spun "canta"), stia sute de piese si versurile, problema e ca muzica suna ingrozitor de fals, incat nu puteai sa iti dai seama ce vrea sa cante decat daca ascultai versurile. Un prieten spunea "Daca omul asta se trezeste intr-o dimineata cu ureche muzicala, se sinucide". De ce ne-ar da Dumnezeu astfel de specimene oare?