Chiar daca e primul articol, am sa sar peste introducerea in legatura cu motivul deschiderii acestui blog.Am incercat acum cateva zile sa caut o definitie a cuvantului Arta. Ce spune DEX-ul mi se pare cam dubios: "Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific".
In primul rand, arta nu cred ca are un scop bine definit, altfel nu ar fi Arta. Alte definitii o dau in sus si in jos cu imagini expresive, valori estetice si abstractionism. Nu spun ca as avea eu o definitie mai buna, dar nu vad nimic in aceste cuvinte care sa imi contureze ideea de arta.
Si totusi arta exista, o vedem, o auzim, mai ales o simtim. O idee, un concept, un sentiment... asa cum e dragostea, frumosul sau chiar frica. Intra oare in aceeasi categorie cu acesti termeni, sau arta ii cuprinde pe toti? Frumos, urat, scarbos, brutal, teroare - totul e arta, totul in afara de natural. Dar si naturalul poate fi arta, in context religios. Spunea cineva, imi scapa acum numele: "Arta e natura omului, iar Natura e arta lui Dumnezeu".
Dar unde voiam de fapt sa ajung e la elementul uman care s-ar numi Simtul artei. Daca un om nu are acest simt, atunci arta nu mai exista in perspectiva lui, care chiar daca e doar a lui, ramane o realitate valabil
a.Asadar, putem spune ca arta nu e un adevar absolut, ci depinde de simtul si perspectiva fiecaruia. Acum daca ma intorc si mai citesc o data definitia din DEX, chiar nu mai are sens.
Sa revin la simtul artei. Ma intreb daca e ceva innascut sau dobandit. Ajung si la cel care m-a inspirat sa scriu acest articol - maestrul Mozart. Daca la varsta de 5 ani acest prodigy (in romana suna aiurea) compunea deja piese pentru pian, putem spune ca avea un talent innascut? Asta in conditiile in care tatal sau era un violonist si profesor de muzica pasionat... Greu de spus.
Luand contact cu cei care nu au simtul artei, puteti sa dati chiar si peste multi care au impresia falsa ca il au.
De exemplu, sa ramanem la muzica - asculti sa zicem "Moonlight Sonata" a lui Beethoven sau unul din Concerto-urile pentru pian ale lui Mozart (recomand 23 - Adagio). Daca dupa primele 2 minute nu simti nimic decat ca ti-a trecut prin minte imaginea unui pian sau nici macar atat, atunci nu cred ca ai simtul muzicii.
Sau, un exemplu mai contemporan - daca vezi un film ca "The Elephant man" din 1980 si tot ce ti-a ramas clar in minte e imaginea in alb-negru a unui nenorocit de om hidos - nimic despre alte personaje sau despre mesajul filmului, atunci nu cred ca ai simtul artei cinematografice. Cred ca ar fi valabil si cu alte filme de David Lynch, care pentru multi oameni nu au absolut nici un sens... nu e de mirare.
Ce am zis mai inainte nu sunt reguli stricte, sunt pareri personale. Totusi ce ne facem cu cei care cred ca au au ureche muzicala dar falseaza ingrozitor daca incearca sa cante doua note. Sau cei care cred ca daca le-a iesit o poza frumos, stiu ce inseamna arta fotografica. Sau cei care merg la teatru, la opera, la expozitii de pictura, fara sa inteleaga mare lucru dar pretind ca merg de dragul artei.
Acum putin timp am avut neplacerea de a calatori in acelasi mijloc de transport cu un tip care canta la chitara(desi nu prea merita sa spun "canta"), stia sute de piese si versurile, problema e ca muzica suna ingrozitor de fals, incat nu puteai sa iti dai seama ce vrea sa cante decat daca ascultai versurile. Un prieten spunea "Daca omul asta se trezeste intr-o dimineata cu ureche muzicala, se sinucide". De ce ne-ar da Dumnezeu astfel de specimene oare?
5 comentarii:
"Astfel de specimene" exista tocmai pentru a ii putea aprecia pe cei care au cu adevarat "simtul artei".
Gandeste-te numai ce ar fi daca am avea cu totii aceasta calitate: arta ar deveni ceva banal, pierzandu-si tocmai caracteristica sa definitorie, sublimul.
Pai in primul rand asta e problema, ca acele "specimene" nu sunt in stare sa aprecieze valoarea artei...deci nici pe cei care au simtul artei. Ei au impresia eronata ca ei sunt cei ce trebuie sa fie apreciati.
In al doilea rand, nici nu am spus ca e ceva rau ca exista astfel de specimene. Faceam doar niste observatii. :) Ai dreptate, nu se poate sa avem cu totii acea calitate. Eu doar am ceva impotriva celor care stiu ca nu o au, dar pretind ca o au. Asta era ideea ;)
eu ma bucur ca exista astfel de oameni. si ma intristez in aceeasi masura. ma bucur pt ca mie asta-mi dovedeste ca sunt oameni care inca mai viseaza, hihi. Pe de alta parte, sunt oameni care sunt atat de indrazneti in visele lor incat devin aroganti (ma refer aici la partea asta: "Ei au impresia eronata ca ei sunt cei ce trebuie sa fie apreciati.") Cred ca ceea ce sanctioneaza aici Mr Harry e tocmai aroganta nejustificata.
Te contrazic si pe tine, Vasy :P
Oamenii acestia nu viseaza sau aspira la ceva legat de arta. Ei doar adopta (in mod nesimtit) o atitudine de oameni care ar face parte din acea categorie.
Si din pacate nu e vb de aroganta.
Cand un om nu stie ce inseamna sa ai o anumita stare, ori o condamna ca fiind doar o iluzie, ori are impresia ca poate sa o imite, fara a fi observat.
E in natura omului sa deformeze ceea ce nu intelege. E frica de necunoscut, frica de a pierde controlul.
Muie le iehovisti, mormoni si atei!
Trimiteți un comentariu